Se întâmplă în fiecare parc sau pe stradă: un copil vede un câine, i se luminează fața și aleargă spre el cu brațele deschise. Întinde mâna, îl mângâie pe cap, poate chiar îl îmbrățișează sau își lipește obrazul de botul lui. Pentru copil, toate acestea înseamnă un singur lucru iubire. Pentru câine, însă, aceeași scenă poate însemna cu totul altceva: surprindere, teamă, presiune, senzația că nu are pe unde să se retragă.
Din această diferență între ce vrea să spună copilul și ce înțelege câinele se nasc cele mai multe incidente. Și aproape toate se pot preveni cu o singură lecție, predată la timp, de omul potrivit: profesorul și părintele.
De aceea Asociația "Drumeții Montane" prin Mantrailing.ro au un nou proiect educațional care se desfășoară prin rețeaua EcoJunior: "Întreb. Aștept. Respect câinele."
Trei cuvinte pe care orice copil le poate reține
Tot proiectul încape, de fapt, în trei pași simpli, în această ordine:
ÎNTREB. Înainte să mă apropii de un câine, mă opresc la distanță, caut proprietarul și întreb: "Pot să îl mângâi?". Nu alerg spre câine, nu întind mâna, nu îl chem eu la mine.
AȘTEPT. După ce am întrebat, aștept răspunsul. Proprietarul își cunoaște câinele și poate spune "da", "nu" sau "mai bine lasă-l să vină el la tine". Toate răspunsurile se respectă un "nu" nu e lipsă de politețe, e responsabilitate.
RESPECT CÂINELE. Pentru că, chiar dacă proprietarul spune "da", câinele poate spune "nu" în felul lui: pleacă, întoarce capul, se retrage, devine rigid, mârâie. Atunci ne oprim. Permisiunea proprietarului ne dă voie să încercăm; câinele decide dacă vrea să participe.
Important de spus, mai ales pentru părinții care se vor teme de subiect: scopul proiectului nu este să-i facă pe copii să se teamă de câini și nici ca fiecare copil să mângâie unul. Un copil căruia îi e frică de câini nu va fi împins de la spate să "demonstreze că e curajos". Va învăța, în schimb, că poate spune liniștit "Nu, mulțumesc" și că poate păstra distanța. Prevenția înseamnă educație, nu frică.
Ce faci tu, ca profesor, concret
Activitatea se ține la clasă, condusă de tine, cu materialele proiectului o videoproiecție interactivă, adaptată vârstei copiilor. Nu e o oră în care elevii stau 45 de minute și ascultă; e gândită ca o experiență, în șase momente:
1. Descoperim câinele. Copiii află că un câine nu este o jucărie, ci un animal cu emoții, preferințe și frici care poate avea zile în care vrea să se joace și zile în care vrea să fie lăsat în pace. Descoperă și lucrul care îi fascinează pe toți: câinele "vede" lumea prin nas. Mirosul îi spune unui câine cine a trecut pe acolo, ce simte omul din fața lui, dacă suntem agitați sau calmi de aceea, lângă un câine, e important să fim calmi și previzibili.
2. Cum comunică un câine. Un câine nu poate spune "nu vreau să mă mângâi acum", dar o arată: se retrage, întoarce capul, evită contactul, se ascunde, își rigidizează corpul, mârâie. Copiii învață că mârâitul este comunicare înseamnă "nu mă simt confortabil, te rog, oprește-te" și că răspunsul corect nu e să certe câinele, ci să se oprească și să cheme un adult. Și încă o lecție care dărâmă un mit: nu toate cozile care se mișcă spun "sunt fericit".
3. Întreb. Aștept. Respect. Simularea practică a celor trei pași: copilul vede câinele, se oprește, identifică proprietarul, întreabă, așteaptă și urmează indicațiile.
4. "Semaforul câinelui". Un joc pe care copiii îl adoră: primesc situații concrete și aleg culoarea potrivită. Verde proprietarul a spus da, câinele e relaxat și vine singur spre noi: putem interacționa, calm. Galben nu suntem siguri ce ne transmite câinele: ne oprim și cerem ajutorul unui adult. Roșu câinele mănâncă, doarme, mârâie, se ascunde sau e legat și singur: nu ne apropiem, punct.
5. "Fii copac". Poate cea mai importantă lecție practică a proiectului: ce faci dacă un câine necunoscut vine spre tine. Nu fugi, nu țipi, nu dai din mâini, nu îl privești fix în ochi. Picioarele sunt rădăcinile rămân pe loc; mâinile stau liniștite, aproape de corp; privirea nu e fixată pe câine. Copacul nu fuge și nu țipă. Copiii exersează poziția în clasă, ca un joc și o țin minte toată viața.
6. Regula critică: "Fața mea stă departe de fața câinelui." Copiii sunt cei mai vulnerabili la mușcăturile în zona capului și a gâtului, așa că această regulă nu se negociază: nu ne punem nas în nas cu un câine, nu îl pupăm pe bot, nu ne aplecăm peste el, nu îl îmbrățișăm în jurul gâtului, nu facem poze cu fața lipită de el. Și poate partea cea mai contraintuitivă regula e valabilă inclusiv pentru câinele familiei, chiar dacă "e cuminte" și chiar dacă l-am mângâiat de o sută de ori.
Copiii mai pleacă acasă cu "situațiile STOP" momentele în care nu ne apropiem niciodată, oricât de prietenos pare câinele: când mănâncă, când doarme, când e rănit sau bolnav, când are pui, când păzește o jucărie, când e legat și proprietarul nu e acolo, când încearcă să plece sau se ascunde. Iar la final, fiecare elev participant poate primi diploma "Prieten responsabil al câinilor" și cele 5 reguli de aur, pe care le poate lipi pe perete acasă.
Un cuvânt pentru părinți: și adulții cer voie
Să fim sinceri: regula "întreb înainte" nu e încălcată doar de copii. E încălcată, cel mai des, cu voce de adult: "Du-te, mângâie-l, că nu face nimic! Iar dacă mușcă, să-i pună botniță!" spusă unui copil care aleargă deja spre un câine străin, fără ca nimeni să fi întrebat pe nimeni.
Merită lămurit, pentru că aici e o confuzie foarte răspândită: legea nu spune că orice câine trebuie să poarte botniță. Obligația există doar pentru câinii încadrați în categoriile de câini periculoși sau agresivi din OUG 55/2002 anumite rase și câinii cu istoric de agresivitate nejustificată nu pentru orice câine de companie plimbat în lesă prin parc. Și partea pe care puțini o știu: aceeași ordonanță spune explicit că un câine care mușcă o persoană care l-a provocat nu este considerat câine agresiv. Iar "provocare" poate însemna exact asta: să te repezi să-l mângâi fără să ceri voie, să-l deranjezi când mănâncă, să-l îmbrățișezi pe nepusă masă. Cu alte cuvinte, educația îți garantează un copil sau adult care nu provoacă.
Gândește-te o clipă la situația inversă. Dacă un necunoscut s-ar apropia în parc de copilul tău și l-ar lua în brațe fără să te întrebe, cum ai reacționa? Exact această regulă o are și câinele: stăpânul este "părintele" lui. El îi cunoaște fricile, zilele bune și zilele proaste, și el este singurul care poate spune "da" sau "nu". Când îi cerem voie, nu facem un gest de politețe opțional recunoaștem că cineva răspunde de acel câine la fel cum tu răspunzi de copilul tău.
Un câine întâlnit pe stradă sau în parc nu este o atracție publică. Stăpânul nu îți datorează o interacțiune: poate câinele este în antrenament, poate e obosit, poate a avut o zi grea, poate pur și simplu azi nu dorește să fie atins. Un "nu" spus în acea clipă nu este împotriva copilului tău este pentru copilul tău. Omul care își cunoaște câinele și refuză o mângâiere tocmai a prevenit, poate, singurul moment neplăcut al zilei.
Și mai e ceva, cel mai important: copiii nu învață din ce le spunem, ci din ce ne văd făcând. Dacă adultul întinde mâna spre orice câine fără să întrebe, copilul va considera că așa se face și va face la fel, într-o zi, cu un câine care nu iartă greșeala. Dacă adultul se oprește, întreabă și așteaptă, copilul a învățat lecția fără nicio predică.
Concret, ce îi cerem unui părinte e puțin și schimbă tot:
- nu îți lăsa copilul să se ducă la un câine al nimănui și al nimănui cunoscut fără să se fi cerut voie înainte;
- supraveghează activ interacțiunea, inclusiv cu câinele familiei;
- nu forța copilul să mângâie un câine și nu-i permite să-l îmbrățișeze sau să-și apropie fața de capul lui;
- respectă răspunsul proprietarului, oricare ar fi el, fără insistențe;
- înlocuiește "Lasă, că nu face nimic." cu "Mai întâi întrebăm."
Trei cuvinte Întreb. Aștept. Respect. care funcționează doar dacă le respectăm și noi, adulții. Copilul cere voie de la stăpân; părintele îi arată cum.
Vrei mai mult? Poți solicita un dresor din județul tău
Videoproiecția e nucleul activității dar dacă vrei să le oferi copiilor o experiență de neuitat, prin proiect poți solicita prezența unui dresor canin acreditat din județul tău, pentru o demonstrație practică: exerciții despre limbajul corporal al câinelui, demonstrații despre simțul olfactiv inclusiv mici jocuri în care copiii descoperă cât de diferit percepe câinele lumea sau chiar o demonstrație de mantrailing, disciplina în care câinii găsesc oameni exclusiv după miros.
Proiectul construiește o rețea națională de dresori acreditați, voluntari și profesori, tocmai ca astfel de întâlniri să devină posibile în cât mai multe județe. Rețeaua e în creștere fiecare școală înscrisă ne ajută să acoperim o zonă nouă din țară.
Cum te înscrii
Dacă ai deja cont pe EcoJunior.ro, știi deja tot ce urmează înscrierea funcționează exact ca la orice parteneriat EcoJunior:
- intră în contul tău de pe EcoJunior.ro (sau creează unul gratuit, durează două minute);
- apasă "Înscrie-te în proiect" și alege "Întreb. Aștept. Respect câinele.";
- generezi acordul de parteneriat pentru instituția ta, îl semnezi și îl trimiți;
- organizezi activitatea la clasă, în ritmul tău.
Toate detaliile proiectului regulile complete, exercițiile, jocurile și materialele pentru clasă (postere cu cele 5 reguli, fișa pentru profesori, ghidul pentru părinți) se găsesc pe pagina oficială a proiectului.
O lecție pentru toată viața
În rețeaua EcoJunior se implică, an de an, sute de școli și mii de profesori din România și Republica Moldova. Dacă fiecare clasă înscrisă face o singură activitate "Întreb. Aștept. Respect câinele.", zeci de mii de copii vor ști, data viitoare când văd un câine, exact ce au de făcut: se opresc, întreabă, așteaptă și respectă.
Te invităm să aduci proiectul în școala ta. Iar dacă vrei ca elevii tăi să vadă și un câine "la lucru", cere un dresor din județul tău pentru asta am construit rețeaua.